Primăria Capitalei amână aplicarea vinietei ″Oxigen″ până în primăvară. Este vorba despre acea taxă anunţată pentru şoferii maşinilor poluante care circulă prin Bucureşti, conform stirileprotv.ro
În mod normal, vinieta trebuia să intre în vigoare din luna ianuarie.
„Ar trebui să fie aplicat de la 1 ianuarie 2020, şi prin urmare, autoturismele poluante să nu mai aibă acces în zona anunţată deja. Deoarece conştientizăm faptul că cetăţenii trebuie să fie mult mai informaţi, am luat hotărârea, cu Direcţia transporturi, ca lunile ianuarie şi februarie să fie dedicate informării şi conştientizării”, a anunţat Firea în cadrul unui comandament pe care l-a convocat pentru a identifica soluții pentru traficul din Capitală de sărbători.
Şoferii care NU plătesc vinieta Oxigen ar urma să fie amendaţi abia din luna martie, însă vinieta va putea fi cumpărată încă de la începutul anului, potrivit reprezentaţilor primăriei. Aceasta este propunerea primarului general, care va intra în vigoare dacă va fi votată şi de consilierii generali, urmând ca în ianuarie şi februarie cetăţenii să fie mai bine informaţi cu privire la acest program.
Citește mai departe