889 de permise de conducere retinute intr-o singura zi

politie verificare

Un număr de 889 de permise de conducere au fost reţinute în ultimele 24 de ore, iar 315 certificate de înmatriculare au fost retrase, informează Ministerul Afacerilor Interne, prin intermediul unui comunicat.

Totodată, efectivele MAI au intervenit la 5.310 evenimente, 3.642 dintre acestea fiind circumscrise menţinerii ordinii publice, iar 1.668 circumscrise situaţiilor de urgenţă.

Duminică s-au dispus măsuri preventive pentru 42 de persoane, iar în urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi 14 autori în 12 dosare penale cu AN, aflate în evidenţă.

La nivelul unităţilor de poliţie au fost semnalate 1.037 de posibile infracţiuni, 27% dintre acestea fiind din oficiu.

277 de autori de infracţiuni, care au săvârşit 290 de fapte penale, au fost prinşi în flagrant de poliţişti şi jandarmi. De asemenea, poliţiştii au depistat 18 persoane urmărite naţional sau internaţional, faţă de care au fost dispuse măsurile legale.

Poliţiştii şi jandarmii au constatat 9.688 de contravenţii pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproape 4 milioane de lei. Angajaţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au efectuat 8 controale pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă şi au aplicat 32 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.500 lei.

„Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.328) au fost pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, 92 pentru stingerea de incendii şi 8 pentru descarcerare. Au fost emise 47 de mesaje de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă ‘RO-ALERT’. Pe parcursul intervenţiilor pompierilor au fost salvate 19 persoane”, se arată în comunicat.

Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie au executat 21 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 16 persoane aflate în situaţii de urgenţă.

În ultimele 24 de ore, niciun cetăţean ucrainean nu a depus cerere de azil, în ţara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.372 de cetăţeni ucraineni au solicitat azil în România.

De asemenea, din 18 martie şi până în prezent au fost emise 55.608 permise de şedere pentru beneficiarii protecţiei temporare, 32 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 45%.

În ceea ce priveşte traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în ţara noastră au intrat 38.773 de mijloace de transport şi 175.945 de persoane, dintre care 12.924 de cetăţeni ucraineni.

Loading

Recommended For You