
Imagini de la scandalul dintre interlopi din zona Tei- Toboc din Capitală, scandal în urma căruia doi bărbaţi, inclusiv un membru al Grupării Sportivilor, sunt acuzaţi de tentativă de omor, au fost făcute publice, pe pagina news.ro
În imagini se vede bătaia, de la distanţă, iar apoi poate fi văzut Emil Marius Alecu, zis Bebino, aflat acum în arest preventiv, în timp încearcă să-şi oprească hemoragia la picior şi sună probabil la cineva care să vină să îl ajute.
Emil Marius Alecu, zis Bebino, a fost rănit în timpul altercaţiei, iar la rândul său a rănit un tânăr aflat în stare gravă în spital. Bebino a fost externat miercuri din spital şi a fost reţinut, fiind deja în arest preventiv.
Bărbatul care l-a rănit pe Bebino, Cezar Petcu, zis Joe, s-a predat luni poliţiştilor şi a fost şi el arestat preventiv.
Ambii sunt acuzaţi de tentativă de omor.
Scandalul a izbucnit după ce Emil Marius Alecu, zis Bebino i-ar fi cerut o sumă de bani lui Cezar Petcu, zis Joe, care a fost de acord să-i achite o parte din bani şi l-a chemat să-i facă plata, locul de întâlnire ales fiind unul public, în zona Tei – Toboc.
Joe, fost boxer, insoţit de cîţiva prieteni, l-a aşteptat pe Bebino la locul de întâlnire. Imediat ce Emil Marius Alecu, zis Bebino, insoţit de apropiaţi a sosit, a început bătaia, ajungându-se ca ambele tabere să facă uz de arme albe.
Un tânăr a fost rănit grav de Emil Marius Alecu, zis Bebino, care la rândul său a fost rănit cu sabia de Cezar Petcu – Joe. Încercând să se apere, Bebino şi-a pierdut un deget. O a doua lovitură cu sabia a primit-o în spate. Ambele victime au ajuns de urgenţă la Spitalul Sf. Pantelimon, unde în scurt timp s-au adunat zeci de apropiaţi. Pentru Bebino au venit, în afară de tatăl său, membri marcanţi ai grupării Sportivilor.
Atenție, imagini cu un impact emoțional.