Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6 sprijină concertul coral aniversar „Jean Lupu – 80 de ani de viață, 60 de ani de dirijat”, susținut de Corul Symbol și dedicat întregii cariere a profesorului Jean Lupu.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, 7 martie 2020, de la orele 18.30, la Ateneul Român din București și va fi dirijat de președintele fondator al Corului Symbol, prof. Jean Lupu și de dr. Luminița Guțanu Stoian, directorul și dirijorul principal al corului.
Înaintea concertului aniversar va avea loc, de la orele 17.00, lansarea cărții “Borne pe cale” și relansarea cărților: “Educarea auzului muzical dificil” și “Gâze și flori”, scrise de Jean Lupu. Cei care vor participa la concert vor putea asculta:
Partea I
- Iubi-Te-voi, Doamne – Nicolae Lungu, solistă Maria Cazacu
- Trei valsuri – Vasile Timiş, vers.M. Eminescu, la pian Bianca Fodor
- Les filles des Cadix – Leo Delibes, solistă Andreea Blidariu, la pian Maria-Diana Petrache
- Albinuța – Eugen Mamot, vers. Grigore Vieru
- Dansul ungar nr.5 – Johannes Brahms, solo-vioară Natalia Pancec Colotelo, la pian Adriana Toacsen
- Cuc, cuculeț – Nelu Ionescu, solistă Andreea Pîrvulescu
- Balada – Ciprian Porumbescu, solo-vioară Tiberiu Branga
- Păpușa pe sârmă – Coulter-Liviu Ionescu, la pian Magdalena Bulibaşa
Partea a II-a
- Măruţ roşu, măr cu dor – Mircea Neagu
- Pe uitate cărărui (p.a.a) – Constantin Arvinte
- Sorocul din Banat – arm.Valentin Gruescu
- Liebesleid şi Liebesfreud – Fritz Kreisler, solo-vioară Simina Croitoru, la pian
Clementina Ciucu - Mama – Ioan D. Chirescu, solistă ( surpriză)
- Dorul – Constantin Baciu, aranj. Gelu Stratulat, solistă Andreea Mihalache
- Das Dreyblatt- Wilhelm Frederich Ernest Bach, piesă șa 6 mâini, la pian: Olguța Lupu și fiii săi, Andrei Petrache și Maria – Diana Petrache
- Polca – Joseph Strauss, la pian Cristina Gheorghe, la percuție Andrada Coneac.
Invitaţi în concert vor fi: prof. univ. dr. Olguța Lupu, decanul Facultății de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală din cadrul Universității Naționale de Muzică București (UNMB), Simina Croitoru, laureată a concursurilor naţionale şi internaţionale de vioară, soprana Andreea Blidariu, solistă a Teatrului Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, Galați, Tiberiu Branga, membru al Orchestrei de Cameră Radio, Maria – Diana Petrache, doctorand la UNMB, laureată a concursurilor naţionale şi internaţionale de pian, Natalia Panciuc Colotelo, șef de partidă în Orchestra Filarmonicii „George Enescu”, Andrei Petrache, student în anul II la UNMB, laureat al concursurilor naţionale şi internaţionale de compoziţie.
Organizat pentru a celebra cariera dirijorului, evenimentul “Jean Lupu – 80 de ani de viață, 60 de ani de dirijat” va avea alături, în sală, pe lângă publicul numeros, și reprezentanți ai Preşedinţiei României, Patriarhiei Române, Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, Asociației Naționale Corale din România, Consiliului Județean Olt, Uniunii Compozitorilor din Republica Moldova, precum și reprezentanți ai Alianței Belgo – Române de la Bruxelles.