Astăzi, 19 ianuarie, începând cu ora 00.00, pe parcursul mai multor ore, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au desfășurat o acțiune în zona Centrului Vechi din Capitală, pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de natură contravențională și penală, precum și pentru asigurarea unui climat de normalitate.
Acțiunea organizată de poliţişti din cadrul Poliţiei Sectorului 3, cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Sectoarelor 1-6, ai Brigăzii Rutiere şi ai Serviciului Poliție Canină, a vizat în principal asigurarea unui climat de siguranţă publică, a unui climat de normalitate.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 45.000 de lei., pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, precum şi pentru nerespetarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.
De asemenea, poliţiştii au reţinut două certificate de înmatriculare.
Acțiunea a beneficiat și de sprijinul reprezentanţilor din cadrul Direcţiei Generale a Jandarmeriei Bucureşti, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, Autorităţii Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti.
Acțiunile se circumscriu activităţilor dispuse de Ministerul Afacerilor Interne şi Poliţia Română pentru asigurarea unui climat de liniște publică, protecția cetățeanului față de practicile comerciale ilicite și însănătoșirea mediului de afaceri.