Elcen: “Primăria Bucureşti refuză să plătească în avans gazul necesar pentru producerea energiei termice în Capitală”

gabi primarie

Primăria Municipiului Bucureşti nu a semnat convenţia de plată în avans a gazelor naturale necesare producerii de căldură şi apă caldă în Capitală, deşi documentul a fost aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, potrivit unui comunicat al Electrocentrale Bucureşti (Elcen), remis, joi, Agerpres.

 

CGMB a aprobat prin Hotărârea nr. 626/14.11.2019 semnarea convenţiilor de justificare a avansurilor pentru sezonul de termoficare 2019-2020, inclusiv convenţia de justificare a avansurilor nr. 1/2019 între municipiul Bucureşti, Termoenergetica, Elcen şi Romgaz, informează Digi24.

Prin încheierea acestei convenţii, PMB se angajează să plătească în avans direct în contul furnizorului de gaze naturale contravaloarea cantităţilor de gaze naturale necesare pentru livrarea agentului termic în perioada octombrie 2019 – martie 2020. Aceste fonduri sunt folosite exclusiv pentru asigurarea stocului necesar de gaze pentru funcţionarea la parametri optimi şi livrarea în condiţii de siguranţă a agentului termic către locuitorii Capitalei.

Încă din anul 2016, conform legislaţiei în vigoare, municipalitatea plăteşte în avans gazele naturale, pentru a se elimina orice blocaje în producerea şi livrarea agentului termic către populaţie.

Această Convenţie a fost semnată deja de către Elcen, Romgaz şi Termoenergetica. Până la acest moment, PMB nu a semnat, deşi HCGMB nr. 626/14.11.2019 este un document obligatoriu, fiind publicat pe pagina de internet a PMB. Precizăm că nesemnarea Convenţiei de justificare a avansurilor nr. 1/2019 de către primarul general al municipiului Bucureşti până la această dată este un abuz ce are ca efect direct neacordarea subvenţiei în avans către Romgaz pentru luna decembrie 2019 în valoare de 104.258.746,91 lei din suma totală de 363.773.872,29 lei prevăzută în anexa nr. 1, pentru acoperirea diferenţei dintre preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate populaţiei şi preţul local al energiei termice facturate populaţiei municipiului Bucureşti pentru perioada decembrie 2019-martie 2020“, spun oficialii Elcen.

Citește mai departe 

 143 total views,  1 views today

Recommended For You

loading...