
Primarul General, Gabriela Firea, a prezentat într-un comunicat de presă detalii despre avaria produsă pe 8 februarie în sistemul centralizat de termoficare al Capitalei.
Primarul General, Gabriela Firea: „Am depășit momentul avariei, în prezent este integral remediată și se reîncarcă sistemul de termoficare. În această noapte, toți cetățenii din cele 300 de blocuri afectate vor avea apă caldă și căldură. Ne menținem opinia că a fost o greșeală intenționată, un sabotaj industrial prin care, până la urmă, au fost pedepsiți nemeritat bucureștenii, deși ținta era primarul general. Eu am fost avertizată cu ceva vreme în urmă că se va întâmpla așa ceva. Am crezut că este o glumă, dar iată că nu a fost o joacă și s-a provocat în mod intenționat o avarie majoră, cea mai complexă avarie din sistem din ultimii 20 de ani. Spun că este implicat politicul pentru că administratorul ELCEN este membru PNL Bucuresti, iar până în acest moment nu am auzit să fi fost tras la raspundere pentru situație.”
Edilul șef a explicat modul în care ELCEN a generat avaria respectivă și faptul că Bucureștiul nu are datorii față de ELCEN:
În mod normal, Compania Municipală Termoenergetica București solicită ELCEN să livreze energia termică la o anumită temperatură, în funcție de temperatura exterioară prognozată de meteorologi, iar producătorul respectă acești parametri solicitați.
În cazul avariei de sâmbătă dimineață, temperatura de livrare solicitată de Termoenergetica a fost de 96-98 de grade, iar cea livrată de ELCEN – de 119 grade, respectiv cu 21 de grade peste nivelul cerut.
Primarul General, Gabriela Firea: „Daca ar fi fost o eroare umană sau tehnică, ar fi existat explicații publice ale ELCEN sau ale Ministerului Economiei. Poziția lor a fost să ne certe că avem datorii la ELCEN, deși lucrurile nu stau asa: în realitate, Bucureștiul nu are datorii față de ELCEN . Factura emisă de ELCEN pentru luna decembrie, în valoare de 169 de milioane de lei, este în termen, întrucât are scadența abia pe 29 februarie, iar factura pe luna ianuarie nici nu a fost încă emisă. Așadar, despre ce datorii e vorba? Cu privire la o eventuală plată în avans, aceasta ar fi posibilă doar dacă Bucureștiul ar fi tratat corect la construcția bugetului: anul trecut, Guvernul ne-a tăiat o suma importantă din buget, anul acesta, de asemenea, Guvernul a alocat o cotă foarte mică pentru București. Desi Capitala contribuie cu aproape 25% la PIB-ul țării, la Primăria Capitalei se întoarce un procent de doar 0,6%„.
Având în vedere amploarea și gravitatea evenimentului produs, Primăria Capitalei lucrează în acest moment la plângere pentru sabotarea sistemului energetic centralizat, având în vedere că termoficarea este infrastructură critică.
Gabriela Firea: „Pe parcursul anchetei se va afla cine a dat comanda pentru ca agentul termic să fie livrat cu o diferență de temperatură atât de mare, care a provocat o avarie atât de gravă în sistemul centralizat de energie termică al Capitalei.„
Totodată, Primarul General a amintit că Primăria Capitalei aceesează fondurilor europene disponibile pentru modernizarea sistemului de termoficare:
„Atunci când am preluat mandatul de Primar General, nu era făcut niciun demers pentru atragerea celor 180 de milioane de euro fonduri europene pe POIM pentru modernizarea conductelor RADET. Între timp, am făcut tot ce era necesar: am realizat Strategia de energie termica, studiul de fezabilitate, studiul de impact, delegarea serviciului public către compania municipală de profil. Astăzi s-a deschis oficial aplicația și putem să depunem toate documentele necesare atragerii de fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea rețelei de termoficare.”
Alexandru Burghiu, directorul general al Companiei Municipale Termoenergetica București, a prezentat graficele care reies din monitorizarea activității în timp real, respectiv a debitelor, presiunii și temperaturii din sistem. Acestea certifică faptul că avaria de sâmbătă dimineață a fost generată de livrarea, de către ELCEN, a agentului termic peste parametrii ceruți de CMTEB.
„Au fost 2 avarii distincte: prima – de mică anvergură și soluționată rapid – s-a produs în seara zilei de 7 februarie 2020, ora 22.40, pe o bretea a rețelei magistrale, care se alimentează din CET SUD, în zona bulevardului Decebal. Aceasta a afectat 4 puncte termice și a fost izolată în jurul orei 03.00, punerea în funcțiune fiind făcută în cursul zilei de 08 februarie.
A doua avarie s-a produs în dimineața zilei de 08 februarie 2020, ora 09:40, la o distanță semnificativ de mare față de prima (aproximativ 300 de m de CET SUD). Aceasta a fost generată de diferența de temperatură a agentului termic furnizat de ELCEN, care, în acest caz, a fost cu peste 20 de grade mai mare decât solicitarea CMTEB. Avaria s-a produs chiar la începutul magistralei, la ieşirea din CET SUD, fiind prima zonă care s-a dilatat excesiv, ca urmare a contactului cu apa fierbinte, livrată peste parametri ceruți.
Este cea mai mare avarie din istoria sistemului bucureștean de termoficare. Vorbim de aproximativ un metru pătrat de metal din conducta magistrală, care a fost dislocată în urma exploziei. Adică practic a zburat. Ca efect imediat, după producerea avariei, pe celelalte magistrale în momentul exploziei, debitele au scăzut la zero, iar magistrala 3 a înregistrat debitul maxim. Practic, toată apa din CET s-a dus pe acea spărtură. Noi am mers de urgenţă în teren, am identificat zona, am izolat-o, am repornit sistemul folosind doar cele două magistrale utilizabile şi de aceea a rezultat acest efect în unele zone ale Capitalei, bineînţeles în cele mai îndepărtate zone ale sectorului 2, unde nu am furnizat apă caldă şi căldură în condiţii normale.„
Burghiu a mai adăugat că situația nu ar fi existat dacă CET Titan nu ar fi fost desființat cu ani în urmă. Impactul nu ar fost atât de mare și nu ar fi fost afectate 2 sectoare. Reamintim că sistemul de termoficare funcţionează în momentul de faţă cu 4 in cele 6 CET-uri care deserveau inițial sistemul de termoficare din Capitală. CET-urile sunt unitățile de producere a energiei termice și se află în subordinea Ministerului Economiei.