Guvernul Orban lansează un program pilot, de tip ”after school”, pentru elevii din zone defavorizate

clasa scoala

Vicepremierul Raluca Turcan a  anunțat joi, la începutul ședinței de Guvern, lansarea unui program-pilot pentru elevii din România, din bani europeni, anunță stirileprotv.ro

Programul de tip ”after school”, în valoare de 20 de milioane de euro, se numește ”Școală după Școală” și va fi operațional începând cu luna septembrie 2020!

Beneficiarii vor fi elevi care provin din zone defavorizate și familii dezavantajate, precum și copii care sunt expuși riscului de abandon școlar.

Prin acest proiect, fiecare elev va beneficia de o finanțare de 200 de lei pentru programe de tipul ”After-School”.

Ne propunem să asigurăm toate condițiile pentru a reduce spre zero fenomenul părăsirii timpurii a școlii în zonele vizate de proiect. Dorim ca toți copiii să finalizeze învățământul obligatoriu și să aibă mai multe șanse în viață. Programul adaugă ani de școală, iar orice an în plus la educația unui copil înseamnă scăderea cu 8,2% a investițiilor în sănătate, scăderea cu 8% a șomajului și creșterea cu 9,8% a veniturilor la înaintarea în vârstă.” – a anunțat Raluca Turcan.

Guvernul Orban 2 consideră că un astfel de program ”poate reduce simțitor rata abandonului școlar și poate stimula copiii care nu sunt școlarizați în acest moment să se întoarcă la școală”.

După etapa de testare, Executivul va propune un calendar de măsuri pentru generalizarea acestui program finanțat din bani de la bugetul de stat și fonduri europene.

Loading

Recommended For You