Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară ”Cantacuzino”, aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, a demarat procesul de pregătire profesională a personalului de specialitate în perspectiva producerii vaccinului gripal.
„O echipă formată din operatori recent integraţi în colectivul Institutului Cantacuzino efectuează, în scop de învăţare a procedurilor şi etapelor de producţie, primele teste pe substrat biologic, în vederea realizării loturilor experimentale, necomerciale, de vaccin gripal. Procesul de instruire va avea caracter continuu, până la atingerea nivelului de performanţă necesar, şi va fi coordonat de specialişti ai institutului„, informează un comunicat al Ministerului Apărării Naţionale (MApN) transmis miercuri AGERPRES.
Operatorii se vor perfecţiona la standardele naţionale şi europene în domeniu, cu respectarea normelor de siguranţă şi calitate care trebuie îndeplinite.
Potrivit secretarului de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului, Mihai Dan Chirică, la finalul acestui proces de instruire, operatorii Institutului „Cantacuzino” vor putea trece la realizarea primelor loturi experimentale, prima etapă în cadrul proiectului strategic de reluare a producţiei de vaccin gripal pentru uz comercial.
„Trebuie să ne asumăm răspunderea pentru acest proces ireversibil, la finalul căruia să readucem Institutul ‘Cantacuzino’ la statutul de producător de vaccin gripal. Obiectivul nostru este să facem tot ce e posibil pentru a asigura independenţa ţării în acest domeniu şi, astfel, să fim mult mai bine pregătiţi pentru a face faţă unor situaţii de risc epidemiologic. De aceea, reluarea producţiei de vaccinuri la Institutul ‘Cantacuzino’, în cel mai scurt timp posibil, este o datorie în primul rând faţă de români„, a spus Chirică.