
Fostul șef al PSD Liviu Dragnea a fost adus, joi dimineață, la instanța supremă, pentru judecarea unei contestații pe care a făcut-o față de executarea pedepsei, informează g4media.ro
Liviu Dragnea a susținut în fața instanței că stă nevinovat de opt luni în închisoare și că, dacă ar fi vrut, putea să plătească un preț, dar nu a vrut compromisuri.
Întrebat la ieșirea din sala de judecată la ce preț s-a referit, Dragnea a replicat: „Prețul era România”.
„Doamna președinte, am crezut și încă mai cred că un om nu poate fi condamnat decât de o instanță constituită cu respectarea legii. În condițiile în care CCR a spus că completurile de 3 judecători trebuie să fie specializate, nu cred că se poate vorbi de o decizie echitabilă dacă completul s-a constituit fără respectarea legii. De asemenea, indiferent de proceduri sunt același. Cu toate că în presă s-a spus că vreau să ies cu orice preț din închisoare, dacă voiam, puteam să plătesc un preț, dar n-am vrut compromisuri. Și eu am dreptul la proces și stau nevinovat de 8 luni la închisoare”, a spus Dragnea în instanță.
Citește articolul integral aici