In Sectorul 6 de multi ani si am asistat de-a lungul timpului la multiple modificari peisagistice, unele cu sens, majoritatea fara niciun beneficiu pentru locuitori. Niciodata insa Sectorul 6 nu s-a aflat atat de rau sub asaltul primariei ca in acest an.
Dupa tunul de 6 milioane de euro de pe Bulevardul Iuliu Maniu, prin care primarul PSD Gabriel Mutu a dezradacinat copacii de pe centrul strazii, a pus borduri duble ca mai apoi sa planteze trandafiri pitici si stalpi, cu promisiunea ca va planta, totusi, sute de copaci, cetatenii sectorului sunt revoltati de altceva.
Tot pe bulevardul cel mai mare din sector, de la Autogara Militari pana la Piata Gorjului, majoritatea copacilor care au supravietuit, de pe trotuar, au fost ori loviti/ciuntiti intentionat, ori li s-a turnat smoala sau beton la radacina.
Mai mult, cetatenii reclama ca lucratorii angajati de primarie au lasat galeti de smoala in mijlocul trotuarului si au turnat si ulei pe radacinile copacilor.
De asemenea, bordurile montate de doua zile, deja se faramiteaza. Mai departe, in apropierea statiei de metrou Lujerului, lucrari intense de asemenea! Gauri mari sunt “trase” langa garduri, pregatindu-se eternele borduri de proasta calitate, asta desi precedentele nu aveau nimic in neregula, fiind chiar mai estetice si mai putin evidente.
Toate aceste “lucrari” au loc complet inutil, in timp ce unele care ar fi cu adevarat bune sunt ignorate – trotuarele sunt ori denivelate, in cel mai bun caz, ori gaurite. Copaci nu prea sunt, Sectorul 6 fiind unul dintre cele mai poluate din Bucuresti.
La anul sunt alegeri si se pare ca este o goana nebuna, in intreg orasul, pentru “a lua ochii cetatenilor” si, de ce nu, poate pentru a cheltui toti banii, chiar daca pe proiecte inutile. In paralel, Sectorul 6 nu are un spital major, desi primarul a promis in campanie acest lucru.