Nicio grădiniță sau școală nu a fost construită în ultimii patru ani în Capitală

hai_la_gradinita-superbebe

Zero grădinițe și școli construite în București, în perioada 2016 și 2019, a anunțat deputatul PNL Ovidiu Raețchi, marți, potrivit unui răspuns al Ministerului Educației și Cercetării.

Când vreți să măsurați obiectiv prestația administrației PSD în Capitală, dincolo de valuri de cuvinte și de PR agresiv, când vreți să judecați la rece îndeplinirea celebrului Program de Guvernare al lui Dragnea, citiți asta. E suficient. Aici găsiți, într-o singură pagină, esența PSD”, afirmă Raețchi.

Astfel, potrivit documentului, în niciunul dintre cele șase sectoare ale Capitalei nu au fost construite grădinițe noi, deși numărul de locuri necesare diferă de la 300 în sectorul 3 la 679 în sectorul 1.

În răspunsul primit de la Ministerul Educației se precizează că „autoritățile locale, conform legii, sunt administratorii clădirilor și terenurilor în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ preuniversitar de stat. În calitatea lor de administratori, autoritățile locale pe raza cărora sunt amplasate unitățile de învățământ au obligația să ia toate măsurile pentru ca activitatea instructiv-educativă să se desfășoare în bune condiții”.

foto – superbebe.ro

Loading

Recommended For You