Percheziții în Capitală, după ce mai multe persoane ar fi fost înșelate, prin promisiunea efectuării unor analize medicale gratuite, apoi inventând anumite boli ca să le ia banii pe tratamente

politia text masina

Un centru „medical” din București ar fi păcălit mai multe persoane, prin promisiunea efectuării unor analize medicale gratuite, iar în urma așa-ziselor verificări, oamenii aflau că au probleme de sănătate. Aceștia erau încurajați să cumpere anumite aparate medicale, aparate ce le-ar fi ameliorat presupusele afecțiuni.

Peste 120 de poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, au pus în aplicare, în cadrul unui dosar penal, 16 mandate de percheziţie domiciliară la sediile şi punctele de lucru ale unor persoane juridice şi la domiciliile mai multor suspecţi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Din datele existente în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că  în perioada 2017-2020, mai multe persoane vătămate ar fi fost  înşelate de către reprezentanţii unor societăţi comerciale, care, după atragerea persoanelor vătămate prin promisiunea efectuării unor analize medicale gratuite, le-ar fi indus în eroare prin prezentarea unor rezultate care atestau o stare precară de sănătate. Ulterior, ar fi profitat de starea de tulburare creată şi ar fi determinat persoanele vătămate să achiziționeze, în vederea ameliorării ipoteticelor afecțiuni, aparate comercializate la preţuri nejustificat de mari raportat la preţul de achiziţie al acestora.

Aparatele respective nu se afla pe lista dispozitivelor medicale a ANMDMR, iar societăţile comerciale nu au angajaţi cu studii medicale sau aviz de practică în medicina complementară. În cazul în care persoanele vătămate doreau rezilierea contractului, acestea ar fi întâmpinat mari greutăţi  în recuperarea sumelor de bani achitate cu titlul de avans.” anunță printr-un comunicat de presă Poliția Capitalei.

Loading

Recommended For You