PNL îl va susține pe Nicușor Dan pentru Primăria Capitalei

ludovic orban si pnl sustine pe nicusor dan

Președintele PNL Ludovic Orban a anunțat azi, într-o conferință de presă, că Nicușor Dan va avea susținerea PNL pentru o candidatură la Primăria Capitalei.

PNL a efectuat o cercetare sociologică amplă la nivelul Municipiului București, în urma acestei cercetări a rezultat clar că toți candidații PNL au șansa de a câștiga dar nu avem această garanție că vor câștiga bătălia cu PSD. 

Vreau să vă anunț că în urma discuțiilor pe care le-am avut cu Nicușor Dan, am luat decizia de a-l propune pe Nicușor Dan ca și candidat la Primăria Capitalei susținut de PNL. Voi susține această propunere în fața PNL București, și în fața Biroului Politic al PNL”, a anunțat Ludovic Orban, joi, într-o conferință de presă.

Nicușor Dan a transmis într-un comunicat de presă că „prin acest gest de responsabilitate, dorința bucureștenilor de a avea un candidat unic al Opoziției împotriva administrației Firea – PSD este foarte aproape de a fi realizată.”

„Vreau să asigur mediul de afaceri că va avea în mine un partener de bază. Orașul are nevoie de dezvoltare, iar sectorul privat este motorul dezvoltării. Vom simplifica interacțiunea cu autoritatea, vom emite toate autorizațiile în termenul legal. Vom fi o interfață între mediul de afaceri local și sistemul local de învățământ. Vom avea o politică corectă și predictibilă de achiziții publice. Vom ajuta financiar și logistic start-up-urile în tehnologie, industrii creative și cercetare. Vom construi, în parteneriat public-privat, centre de conferințe care să pună Bucureștiul pe harta globală de business.” a anunțat Nicușor Dan.

Nicușor Dan va fi susținut din postura de candidat independent, fără a se înscrie în partid, așa cum i-au cerut liberalii în mai multe rânduri.

Loading

Recommended For You