Poliția Capitalei a ridicat produse sanitare și echipamente medicale de protecție, achiziţionate de pe piaţa neagră, în cadrul unor percheziții

masti protectie wall street-ro

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București , sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, în București și județul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea infracțiunii de evaziune fiscală în domeniul comerțului cu produse sanitare și echipamente medicale de protecție.

„În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite si ridicate peste 13. 500 de măști de protecție și peste 11.000 perechi de mănuși. Au fost ridicați circa 900 de l de dezinfectant pentru suprafețe și mâini și peste 300 de ochelari de protecție.

Din datele și probele administrate in cauză, până la momentul actual, a rezultat că produsele erau achiziţionate de pe piaţa neagră, o parte dintre ele fiind deja comercializate în numele unor societăți comerciale cu alt profil de activitate, la prețuri supraevaluate, profitându-se de cererea crescută și de lipsa acestor produse de pe piață.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, urmând a fi dispuse măsuri legale cu privire la întreaga cantitate de materiale ridicată.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.”, anunță poliția capitalei într-un comunicat de presă.

foto – wall-street.ro

Loading

Recommended For You