Primăria sectorului 2 distribuie produse de igienă, pentru persoanele defavorizate

bigtoothbrush

Primăria Sectorului 2 prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 a început distribuirea pachetelor cu produse de igienă destinate persoanelor defavorizate, anunță Primăria Sectorului 2 printr-un comunicat de presă.

Acestea se acordă conform prevederilor O.U.G. nr. 84/2020 pentru stabilirea unor măsuri necesare în vederea implementării Programului operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate – POAD.

Pentru sectorul 2 au fost alocate 95 de pachete cu produse de igienă, fiecare conținând:

  • Periuță de dinți – 5 buc.
  • Pastă de dinți 75 ml – 4 buc.
  • Săpun lichid – 500 ml
  • Șampon copii – 800 ml
  • Șampon adulți – 500 ml
  • Detergent de rufe colorate – 900 g
  • Detergent de rufe albe – 1800 g

Produsele de igienă sunt ambalate în cutii de carton inscripționate, cu o greutate de aproximativ 5 kg.

Produsele se distribuie după cum urmează:

  • Pentru titularii de venit minim garantat – 1 cutie
  • Pentru familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei – 2 cutii

Centrul la care se distribuie produsele de igienă este Centrul de Zi pentru Persoane Vârstnice “Basarabia” din Bd. Basarabia nr. 96, iar programul cu publicul este: 9:00 – 15:00 (luni – joi) și 9:00 – 13:00 (vineri).

Pentru persoanele singure, nedeplasabile, se va asigura transportul la domiciliu, pe baza programării telefonice prealabile la 021-310.14.29 – număr apelabil între 8:00 – 16:30 (luni – joi) și 8:00 – 14:00 (vineri).

Important!

Categoriile de persoane care pot beneficia de produsele de igienă conform O.U.G. nr. 84/2020 sunt:

  1. familiile și persoanele singure cărora le este stabilit prin dispoziție scrisă a primarului dreptul la un venit minim garantat acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  2. familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru suținerea familiei, cu modificările și completările ulterioare;
  3. persoanele/familiile aflate temporar în situații critice de viață, respectiv victime ale calamităților, persoane dependente și în alte situații asemănătoare stabilite prin anchete sociale și care se află în situații deosebite de vulnerabilitate, precum și persoanele care locuiesc în așezările informale.

Distribuția se va face astfel:

  • pe listele inițiale se vor distribui produse doar către persoanele definite la literele a) și b) de mai sus
  • pe listele suplimentare se vor distribui produse doar către persoanele definite la litera c) pentru distribuirea eventualelor stocuri rămase după distribuirea pe baza listelor inițiale.

Loading

Recommended For You