În data de 22 octombrie 2020, la Primăria Sectorului 6 a avut loc ceremonia de învestire a noului primar al sectorului, domnul Ciprian Ciucu.
La eveniment au fost prezenţi Ministrul Muncii și Protecției Sociale, doamna Violeta Alexandru, Secretarul General al Guvernului, domnul Antonel Tănase, Primarul ales al Capitalei, domnul Nicușor Dan.
“Mesajul meu pentru întregul Consiliu Local este că îmi doresc să colaborez cât se poate de deschis și de transparent cu fiecare dintre dumneavoastră. Totul va fi transparent în această Primărie, totul va fi la lumină.
Locuitorilor Sectorului 6 le transmit că voi fi un primar cât se poate de deschis. De luni până joi voi fi în Primărie, iar vinerea voi fi pe teren. Proiectele noastre vor fi bine fundamentate, bine gândite, cu baze solide și argumentate în spate.
Îi îndemn pe funcționarii din Primărie și din toate instituțiile subordonate să citească Programul de Guvernare al Primăriei Sectorului 6 pentru că acesta reprezintă un contract al meu, ca primar, al echipei de consilieri care vor face majoritatea în acest consiliu local. Este un program de care mă voi ține și pe care îl vom implementa împreună.
Voi colabora cu primarul general, cu viceprimarii, cu Guvernul, pentru că problemele Sectorului 6 sunt complexe și doar împreună le putem rezolva. Iarna este aproape și primul lucru pe care îl voi face ca primar al Sectorului 6 va fi să mă asigur că o trecem cu bine.
De abia aștept să vin la muncă în Primăria Sectorului 6! Vreau să tragem tare, să arătăm că se poate!”, a spus primarul ales, domnul Ciprian Ciucu.
La rândul său, ministrul Muncii și Protecției Sociale, doamna Violeta Alexandru a declarat: “Ciprian va face treabă în Primăria Sectorului 6, alături de toți cei care vor bine locuitorilor acestui sector. Am prieteni și cunoștințe care locuiesc în Sectorul 6, mă interesează ce se întâmplă aici și în întregul București.
Să trecem la muncă! Vă doresc succes tuturor, să aveți încredere în voi, să vă facă plăcere aceste mandate și să vă dezvoltați profesional, dar nu uitați: sunteți aici pentru că cetățenii v-au ales!”
Primarul General al Capitalei, domnul Nicușor Dan: “E un moment al schimbării în Sectorul 6, un moment de cotitură pe care bucureștenii îl așteptau. E nevoie de o schimbare, să înlocuim spoiala cu lucrurile temeinic făcute. Am încredere că noul primar al Sectorului 6 și noua majoritate o să răspundă așteptărilor bucureștenilor din acest sector.
Îmi doresc foarte tare să colaborăm, toate energiile acestui oraș să fie canalizate în direcția pe care locuitorii o merită, pentru că este un oraș cu un potențial uriaș. Sunt foarte încrezător că, în București și în Sectorul 6 lucrurile or să se schimbe.
Succes Ciprian, succes consilierilor locali de la toate partidele! Să fie bine pentru bucureșteni!
În cadrul aceleiaşi ședințe, a fost constituit legal şi Consiliul Local al Sectorului 6, în urma convocării consilierilor aleşi prin Ordinul Nr. 592/20.10.2020, emis de Instituţia Prefectului – Municipiul Bucureşti. Partidele din care fac parte cei 27 de consilieri sunt: PNL, PSD, USR, PLUS și PMP.