Se pare ca, in Bucuresti, primarii PSD se intrec in oferte electorale pentru elevii scolilor din capitala, asa cum face si edilul sectorului 1, Daniel Tudorache, care a anuntat ca elevii din Sectorul 1 vor putea beneficia de excursii gratuite în week-end
Daniel Tudorache, a participat la festivitatea de deschidere a noului an școlar, 2019-2020, la Colegiul Național „Ioan Neculce”, unde învață peste 1200 de elevi ai claselor 5-12. Primarul din Banu Manta a mai fost si alături de elevii de la Colegiul Național „Ion Luca Caragiale” și de cei de la Colegiul Național „Sfântul Sava”, la debutul acestui an școlar.
Primarul din Banu Manta a dat asigurări că programele inițiate în ultimii trei ani, cel de after-scholl gratuit, masa caldă gratuită, cursurile opționale din învățământul preșcolar finanțate de la bugetul local, vor continua și în acest an școlar.
Tot ieri, in Sectorul 5, primarul Daniel Florea a oferit o surpriza electorala pe bancile elevilor de la Colegiul National Gheorghe Lazar din capitala, acesta imprimandu-si chipul pe rechizitele elevilor, pe care a si scris o poezie.
La ora actuala, există două unități de învățământ preșcolar care nu și-au deschis, încă, porțile. Copiii au fost, însă, redistribuiți, cu acordul părinților, către alte unități de învățământ, pentru circa o săptămână. În acest timp, autoritățile locale vor finaliza lucrările la grădinițele respective, iar copiii vor putea fi primiți în condiții bune, a explicat oficialul.
Mai există, încă, în București, unități de învățământ fără autorizație de securitate le incendiu, dar, în toate aceste școli, se desfășoară lucrări pentru aducerea lor la parametrii necesari pentru a obține această autorizație.
Totodată, la nivel național mai există 4000 de spații de învățământ care nu au autorizație sanitară, a recunoscut Lisandru. Însă ele sunt cuprinse în programe de investiții, a precizat secretarul de stat.