Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” condamnă decizia Guvernului României de a bloca angajările în sistemul de învăţământ şi avertizează că va recurge la toate mijloacele legale de protest dacă din septembrie vor apărea probleme cu plata drepturilor salariale, se menţionează într-un comunicat remis miercuri de organizaţia sindicală.
„Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ condamnă decizia Guvernului României de a bloca angajările în sistemul de învăţământ, în condiţiile în care educaţia se confruntă cu o lipsă acută de personal, mai ales personal didactic auxiliar şi nedidactic. De asemenea, FSE ‘Spiru Haret’ consideră că această rectificare a bugetului de stat vine să arate încă o dată că politicienii nu doresc un sistem educaţional de calitate„, se precizează în comunicat.
Astfel, Federaţia avertizează Guvernul că, în condiţiile în care din septembrie vor apărea probleme cu plata drepturilor salariale şi/sau a drepturilor obţinute ca urmare a deciziilor instanţelor de judecată, va recurge la toate mijloacele legale de protest.
Preşedintele FSE „‘Spiru Haret”, Marius Ovidiu Nistor a atras atenţia că există riscul ca o parte din catedrele unităţilor de învăţământ să rămână fără profesori în luna septembrie.