Șoferi STB, nemulțumiți de desființarea Autobazei Pipera pentru a face loc viitorului Spital Metropolitan

Protest-Depou-Pipera-sursa-Sindicatul-STB-640x400

Câteva sute de șoferi ai companiei STB s-au strâns luni dimineața în Autobaza Pipera, nemulțumiți de relocarea din nordul Bucureștiului în partea opusă, în depourile Alexandria și Giurgiului.

”Sunt 400 – 500 de oameni nemulțumiți, e o nebunie totală ce vrea să facă STB. Unii dintre șoferi vor parca autobuzele în Șoseaua Giurgiului, dar trebuie să alimenteze tot în zona de nord, la Floreasca.Înseamnă enorm de mult timp pierdut, oamenii sunt disperați, nu li se respectă repausul minim de 12 ore între ture”, a declarat pentru G4Media.ro Florin Ivan, lider Sindicatul Transpublic din STB – Avertizor de Integritate.

Șoferii au fost înștiințați printr-un afiș postat luni la Autobaza Pipera, potrivit sursei citate. ”Oamenii au fost puși în fața faptului împlinit, nu au existat discuții cu STB”, a mai spus Florin Ivan.

Reprezentanții STB au venit cu precizări printr-un comunicat de presă în care anunță că s-au purtat discuții cu conducerea sindicatului STB, precum și cu angajații din Autobaza Pipera și au stabilit măsuri care să nu afecteze activitatea salariaților și nici pe cea a liniilor aferente acestei autobaze.

Comunicatul integral al STB SA:

„Decizia de relocare a Autobazei Pipera are o vechime de peste 1 an și a fost adoptată în contextul realizării, în zonă, a unei investiții de interes public: construirea viitorului Spital Metropolitan, obiectiv de o deosebită importanță pentru toți locuitorii Capitalei.

Pentru realizarea acestui proces, conducerea STB SA a purtat discuții cu cea a sindicatului STB, precum și cu angajații din Autobaza Pipera și au stabilit măsuri care să nu afecteze activitatea salariaților și nici pe cea a liniilor aferente acestei autobaze.

În plus, având în vedere această relocare, STB SA a stabilit un program mai amplu de măsuri în scopul dezvoltării activității. STB SA analizează posibilitatea înființării unei noi autobaze în jumătatea de nord a Capitalei, care să gestioneze liniile necesare pentru această parte a Regiunii București-Ilfov.

Atât construirea Spitalului Metropolitan, cât și relocarea sunt decizii oficiale, adoptate în Consiliul General al Municipiului București, forul decizional al Capitalei.

Astfel, Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a decis la 22 februarie 2018, prin hotărârea nr. 26, preluarea din administrarea fostei RATB (actuala STB SA), în administrarea directă a CGMB, imobilul situat în Șos. Pipera nr. 55, sector 2, unde se află Autobaza Pipera, în scopul construirii pe acest teren a Spitalului Metropolitan. Prin aceeași hotărâre, s-a stabilit ca, în termen de 12 luni de la intrarea ei în vigoare, Autobaza Pipera să fie relocată la alte amplasamente. Ulterior, prin Hotărârea nr.54/31.01.2019, CGMB a amânat cu un an relocarea autobazei.

Așadar, până la sfârșitul acestei luni, STB SA trebuie să predea CGMB imobilul, în scopul implementării programului de investiții referitor la Spitalul Metropolitan.

CGMB este atât proprietarul terenului respectiv, cât și acționarul majoritar al STB SA. Ca urmare, STB SA nu face decât să aplice o hotărâre a CGMB, stabilind cele mai bune soluții de relocare a activității și condiții optime de lucru pentru angajații care își desfășurau activitatea la Autobaza Pipera.

STB SA dă asigurări publicului călător că toate liniile de transport vor funcționa conform programului stabilit.”

foto – g4media.ro

Loading

Recommended For You