Taximetriștii bucureșteni vor fi încurajați să cumpere mașini nepoluante

taxi bucuresti

Taximetriștii bucureșteni vor fi încurajați să cumpere mașini nepoluante. Un proiect pentru stimularea eliminării taxiurilor cu normă de poluare sub Euro 6 se află pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei CGMB de mâine.

Primăria vrea să acorde 3.000 de eco-vouchere pentru achiziționarea de taxiuri cu normă de poluare Euro 6, non-diesel, hibride sau electrice.
Un tichet are o valoare de 15.000 de lei.

Dacă se aprobă, proiectul va fi implementat începând cu 1 ianuarie 2020.

Acordarea eco-voucherelor se va face în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, la cerere, o singură dată pentru un transportator autorizat care deţine o autorizaţie taxi/un număr de autorizaţii taxi eliberate de Autoritatea de Autorizare din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti pe perioada de valabilitate a acesteia/acestora. Eco-voucherul nu este transmisibil şi are termen de valabilitate maxim 6 luni, arată proiectul.

Datele arată că în Municipiul Bucureşti sunt înregistrate 7.463 de autorizaţii taxi.
Autoturismele fabricate până în anul 2014 inclusiv reprezintă un număr total de 4.879 de autorizaţii taxi, iar cele fabricate până în anul 2010 inclusiv – un număr total de autorizaţii taxi de 2.789.

Loading

Recommended For You