Trei deținuți au incendiat o saltea la spitalul Penitenciarului Rahova, unde este închis și Liviu Dragnea

penitenciarul-rahova

Incendiu la spitalul Penitenciarului Rahova, unde este închis și Liviu Dragnea. Trei deținuți au incendiat o saltea. A fost evacuat tot etajul trei al unității medicale din spital, anunță stirileprotv.ro

Patru poliţişti de penitenciare au fost transportaţi la o unitate spitalicească pentru investigaţii suplimentare, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol, după ce trei deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului-Spital Bucureşti Rahova au incendiat sâmbătă o saltea, potrivit unei informări de presă postate pe site-ul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).

“Trei deţinuţi aflaţi în custodia Penitenciarului-Spital Bucureşti Rahova au incendiat o saltea din salonul în care se aflau internaţi. Angajaţii unităţii au solicitat, de îndată, sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la sosirea echipajului de pompieri incendiul fiind deja lichidat. Cele două ambulanţe SMURD venite în sprijinul echipajului ISU au asigurat suportul medical pentru persoanele implicate, deţinuţi internaţi pe secţia în cauză şi cadre, deţinuţii aflându-se în afara oricărui pericol. Patru poliţişti de penitenciare au fost transportaţi la o unitate spitalicească pentru investigaţii suplimentare, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol. Din punct de vedere administrativ, secţia penitenciarului-spital a fost evacuată, restul deţinuţilor nefiind afectaţi de incident”, anunţă sursa citată.

La nivelul unităţii a fost declanşată o verificare internă în vederea stabilirii cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului, deţinuţii implicaţi urmând a fi cercetaţi disciplinar.

77 total views, 1 views today

Recommended For You