Un salvamar din Costinesti a fost agresat de un turist

costinesti

Un salvamar din Costineşti a depus plângere la poliţie faţă de un turist care l-ar fi agresat duminică, în timp ce-şi exercita atribuţiile de serviciu cerându-i unei tinere să părăsească o zonă periculoasă din mare, în care se îmbăia, informează un comunicat de presă transmis luni de Inspectoratul Poliţiei Judeţene (IPJ).

Conform sursei citate, un salvamar în vârsta de 43 de ani s-a prezentat duminică la sediul Poliţiei Costineşti, unde a depus plângere penală pe numele unui turist de 19 ani, care l-ar fi agresat pe plajă.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că salvamarul ar fi strigat-o pe prietena presupusului agresor, atenţionând-o să iasă din apă, întrucât existau curenţi puternici în zonă“, se arată în comunicatul IPJ Constanţa.

Ulterior, între salvamar şi un tânăr de 19 ani, de naţionalitate marocană, prietenul fetei care fusese atenţionată să iasă din apa mării, a izbucnit un conflict iar la un moment dat turistul marocan l-a lovit pe salvamar cu pumnul în faţă.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru loviri sau alte violenţe pe numele cetăţeanului marocan.

Un conflict spontan asemănător s-a petrecut pe o plajă din Eforie Nord în luna iunie, victimă fiind tot un salvamar, care a fost lovit în abdomen de un turist, furios pentru că fusese avertizat de salvamar că-şi expune copilul la pericole în apa mării.

7 total views, 1 views today

Recommended For You