
USR București o acuză pe Gabriela Firea că organizează cel mai scump Târg de Crăciun din ultimii patru ani și cel mai scump din istoria Bucureștiul. Filiala susține că Primăria Capitalei cheltuie 1,2 milioane de euro pentru organizarea Târgului de Crăciun din acest an, potrivit Mediafax.
„Record absolut! Gabriela Firea organizează cel mai scump Târg de Crăciun din ultimii 4 ani și, foarte probabil, cel mai scump din istoria Bucureștiul. 5,6 milioane de lei (1,2 milioane de euro) însumează achizițiile aflate în derulare pe care le face municipalitatea pentru Târgul de Crăciun din acest an. Iar suma va crește pe măsură ce ne apropiem de luna decembrie. În plus, aceste contracte nu cuprind onorariile artiștilor care, în mod ilegal, sunt ținute la secret de CREART. Spre comparație, în 2018, Târgul de Crăciun a costat municipalitatea 850.000 de euro, iar în 2017, 800.000 de euro. În timp ce țevile RADET crapă peste tot în București, iar banii de la obiectivele de investiții se taie sistematic, Gabriela Firea continuă să risipească sume enorme pe târguri, bâlciuri și concerte”, se arată într-o postare a USR, de pe Facebook.
Filiala USR București precizează că Primăria Capitalei trebuia să le ofere cetățenilor serviciile de calitate, apoi distracție.
Primăria Capitalei, prin Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului Bucureși (creart) organizează Târgul de Crăciun Oficial al Capitalei, între 28 noiembrie și 26 decembrie, în Piața Constituției.