Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București a prezentat pe pagina de Facebook un videoclip în care au intervenit pentru salvarea unei femei aflate în mijlocului râului Dâmbovița, în zona podului Mihai Bravu.
Întâmplarea a avut loc ieri, 19 ianuarie, în București, în zona podului Mihai Bravu, în jurul orei 17.00.
Un apel 112 a alertat patrula mixtă formată dintr-un jandarm și un polițist, care au fost anunțați că o femeie se află imobilizată în mijlocul râului Dâmbovița.
Ajunși la fața locului, au văzut că persoana este conștientă și chiar stă în picioare.
„Sergentul major Daniel TOMA nu a stat nicio secundă pe gânduri și a intrat în apă pentru a scoate femeia, despre care echipajele de specialitate au stabilit, ulterior, că se afla în șoc hipotermic. Daniel nu a fost singur în tot acest timp. Se poate observa, în filmare, cum ceilalți colegi intră în apă pentru a-l sprijini, conștienți fiind de dificultatea în care se află.
Persoana, de 49 de ani, a fost transportată imediat la spitalul Bagdasar Arseni, pentru a primi îngrijiri medicale.
Daniel este un tânăr venit de doar două luni în rândurile Jandarmeriei și a avut curajul să nu ezite nicio secundă, când în joc a fost salvarea unei vieți.”, apare în descrierea videoclipului distribuit pe pagina de Facebook.