Viorica Dăncilă a transmis un mesaj, la comemorarea victimelor Colectiv

dancila

Mesajul premierului Viorica Dăncilă la comemorarea victimelor Colectiv, transmis printr-un comunicat de presă:

“30 octombrie 2015 rămâne în memoria noastră una dintre cele mai triste zile, în care s-au frânt destinele a zeci de tineri.

Această cumplită tragedie trebuie să păstreze vie conştiinţa societăţii şi să redeştepte cele mai profunde sentimente: iubirea faţă de semeni, compasiunea, solidaritatea, dar şi respectul pentru viaţa şi siguranţa cetăţeanului.

Tragedia Colectiv, simbolul unei profunde dureri naţionale, rămâne o lecţie grea, o rană adâncă în memoria românilor şi care cere implicit un simţ de răspundere şi vigilenţă ridicat din partea tuturor.

Este nevoie să deschidem ochii şi să recunoaştem când lucrurile nu funcţionează, să le îndreptăm împreună, instituţii şi autorităţi ale statului, forţe politice şi societate civilă, să intervenim cât mai rapid împotriva actelor care pun în pericol siguranţa cetăţeanului.

Măsurile de intervenţie rapidă, de îmbunătăţire a legislaţiei şi serviciilor medicale trebuie dezvoltate şi permanent adaptate realităţii. Este nevoie de continuarea investiţiilor în sănătate, în mijloace de salvare, în pregătirea personalului, precum şi în tot ce presupune salvarea de vieţi omeneşti. Rămâne un drum greu, care trebuie însă parcurs cu asumare şi fără accente politice. În ceea ce mă priveşte, indiferent de calitatea politică, voi susţine cu fermitate orice proiect menit să contribuie la creşterea siguranţei cetăţeanului, îmbunătăţirea serviciilor medicale şi cele de intervenţie rapidă.

Voi fi în continuare alături de familiile îndurerate, care au pierdut oameni dragi. Totodată, doresc multă sănătate celor răniţi în cumplitul incendiu şi puterea de a-şi vindeca rănile trupului şi ale sufletului!”

VIORICA DĂNCILĂ
PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI

Biroul de presă al Guvernului

38 total views, 1 views today

Recommended For You