Acordul privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internaţional şi de apeluri internaţionale dintre România şi Republica Moldova reprezintă un pas semnificativ pentru creşterea conectivităţii, a declarat, luni, Valeriu Ştefan Zgonea, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
„Această iniţiativă importantă pentru relaţia dintre România şi Republica Moldova a fost acordul privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internaţional şi cel de apeluri internaţionale. Ştiţi foarte bine, tarifele mari pentru serviciile de roaming şi apeluri telefonice dintre România şi Republica Moldova şi nu numai, în afara spaţiului Uniunii Europene, au descurajat foarte mult timp comunicarea între persoane, dar şi între companii. Demersul pentru încheierea unui acord a început acum 5 ani de zile. 4 ani de zile au fost discuţii tehnice între ANCOM şi, bineînţeles, omolog-ul nostru ANRCETI (Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei a Republicii Moldova – n.r.). Ştiţi foarte bine, toată lumea care aţi lucrat în domeniu, şedinţe, negocieri mixte. Câteodată căutăm resurse financiare doar pentru deplasări sau pentru a susţine echipa de la ANRCETI să vină în România, ca să poată să înţeleagă acest proces şi aceste elemente care sunt strict tehnice câteodată, dar negocierile sunt întotdeauna politice. Premisa de la care a plecat partea română a fost aceea că reglementările şi practicile comerciale diferite au făcut ca servicii de comunicaţii între România şi Republica Moldova să rămână scumpe, aşa cum spuneam, pentru utilizatori, mai ales pentru cei care nu folosesc oferte dedicate. Acordul a intrat anul trecut în martie în vigoare şi are o durată de 5 ani. Este un pas semnificativ pentru creşterea conectivităţii, o dezvoltare economică profundă între cele două state, dar şi o consolidare a relaţiilor dintre România şi Republica Moldova”, a spus Valeriu Ştefan Zgonea.
Preşedintele ANCOM a participat luni la conferinţa „Concurenţa în sectoare cheie”, organizată de Consiliul Concurenţei.
Zgonea a afirmat că după primul an de aplicare sunt reduceri semnificative ale tarifelor de roaming bilateral între operatori dintre Republica Moldova şi România.
„Avem o creştere spectaculoasă a traficului de internet în roaming, inhibată mulţi ani de zile de aceste tarife prohibitive pe care le ştiţi şi dumneavoastră. Sunt convins că o parte dintre dumneavoastră au plecat în afara Uniunii Europene şi au văzut ce tarife prohibitive sunt. Câteva exemple scurte. În 2022, creşterea traficului de internet în roaming a fost de 20 de ori în cazul utilizatorilor din Republica Moldova care au folosit roaming în România, respectiv de trei ori din partea utilizatorilor din România care au utilizat roaming în Republica Moldova. Dacă vorbim de tarife, că până la urmă vorbim de buzunarul unei companii sau buzunarul propriu, costul coşului mediu de consum în roaming între cele două state a scăzut cu 70% în cazul utilizatorilor din Republica Moldova şi cu 30% în cazul utilizatorilor din România”, a declarat Valeriu Zgonea.
El i-a avertizat pe toţi utilizatorii să citească cu multă atenţie toate obligaţiile atunci când părăsesc spaţiul României şi se îndreaptă către Republica Moldova şi să verifice tarifele de roaming pentru internet şi date din statul vecin înainte de a se angaja într-un consum masiv al acestui serviciu.
„Anul trecut, în martie, pe baza acestui produs pe care noi l-am făcut bilateral, Uniunea Europeană, care la început ne-a criticat, ne-a ameninţat că o să ne facă un infringement, în martie anul trecut sau în martie anul ăsta, dacă nu mă înşel, a propus că acest acord bilateral pe care îl are Uniunea Europeană cu Republica Moldova, Acordul de asociere, pe care l-am avut şi noi, să se extindă şi către zona de roaming. A fost comunicat Republicii Moldova şi el intră în planul de acţiune, în celebru ZLSAC, pe care îl are Replica Moldova cu Uniunea Europeană. Este un semnal pozitiv pentru noi. Asta înseamnă că anticipăm şi putem să găsim şi să introducem produse inovative care consolidează flancul estic. Din perspectiva noastră, va fi o bilă albă pentru Republica Moldova în procesul pe care eu sper să-l anunţă Comisia”, a precizat Valeriu Zgonea.
El a declarat că în perioada următoare vor exista unele provocări interne şi că multe dintre autorităţile relevante din România şi din Uniunea Europeană nu sunt pregătite pentru a înţelege ce înseamnă mediul online.
„Şocul pandemic i-a prins pe mulţi fără să aibă instrumentele transferate în lege. Deşi Legea comerţului electronic e din 2002. Cum avem şi noi o reglementare şi o directivă din 2009, care a fost upgradată pentru cea din 2002. Acest DSA, actul de servicii digitale, va schimba profund modul în care cooperăm. Plecăm de la premisa că foarte multe dintre chestiunile pe care astăzi le controlăm offline trebuie să le controlăm şi online şi trebuie să ajutăm fiecare autoritate relevantă. ANCOM este coordonatorul serviciilor digitale. Un regulament care va intra în vigoare pe 17 februarie 2024. Este un semnal, primul şi cel mai important semnal că Uniunea European trece la al 2-lea nivel”, a spus Valeriu Zgonea.