Marți noaptea, Iranul a lansat atacuri cu rachete asupra bazelor al-Asad și Erbil, din vestul Irakului, în care staționează militari americani. Autoritățile de la Teheran au anunțat că raidurile sunt represalii după ce generalul Qassem Soleimani a fost ucis la comanda lui Donald Trump, conform libertatea.ro
Televiziunea de stat din Iran a anunțat miercuri că cel puțin 80 de „teroriști americani” au fost uciși în urma atacului cu rachete balistice, lansat de Teheran asupra a două baze militare americane din Irak. Niciuna dintre rachete nu a fost interceptată, relatează agenția Reuters, citată de Agerpres.
În schimb, presa americană citează surse militare care spun că nu ar exista victime.
Un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluției, citat de televiziunea de stat de la Teheran, a precizat că Iranul are în vedere alte 100 de ținte în cazul în care Statele Unite recurg la orice represalii, notează Agerpres.
De asemenea, acesta a anunțat că elicoptere americane şi echipament militar au fost „grav avariate”. Singurul răspuns clar din partea americană a fost cel oferit de Donald Trump care a spus că până acum, ”totul este bine”. Liderul de la Casa Albă urmează să facă declarații în cursul zilei de azi, dar surse militare citate de presa americană au sugerat că nu există victime printe soldații americani.
Citeşte întreaga ştire: Atacul cu rachete din Irak. Cel puțin 80 de „teroriști americani” au fost uciși, anunță televiziunea iraniană de stat
foto – telegraph.co.uk