Atac in zona Podului Londrei. Atacul de la London Bridge a fost declarat posibil incident terorist; suspectul a fost ucis

pod inchis

Podul Londrei a fost închis de poliție, după ce s-au auzit focuri de armă în zonă. Traficul a fost oprit și trecătorii au fost ținuți în spatele unui cordon de poliție, în apropiere de Borough Market, după ce s-au raportat focuri de armă pe London Bridge din Londra.

Poliția din Londra spune că tratează incidentul „ca fiind asociat terorismului”. Un bărbat înarmat cu un cuțit a atacat mai multe persoane și a fost împușcat de polițiști.

O persoană a murit și alte patru au fost rănite în incidentul de pe London Bridge, scrie presa britanică, citând surse din poliție.

Un reprezentant al Scotland Yard a anunțat într-o conferință de presă că atacatorul a fost împușcat de polițiști pe London Bridge și a murit pe loc. Potrivit acestora, bărbatul avea în jurul său ceea ce părea a fi o centură cu explozibil. Ulterior anchetatorii au constatat că era un dispozitiv fals.

Anchetatorii încearcă să afle motivul atacului. În investigaţie sunt implicaţi agenţi ai Departamentului Antiterorism al Poliţiei metropolitane londoneze (Scotland Yard).

„În acest moment, circumstanţele referitioare la acest incident sunt neclare. Totuşi, ca măsură de precauţie, în prezent răspundem la acest incident considerându-l asociat terorismului”, a transmis Scotland Yard.

foto – ajc.com

Loading

Recommended For You