Din anul 2021 românii vor avea cărți de identitate noi. Află de la ce vârstă vor fi obligatorii

carti de identitate noi - gandulinfo

Un regulament al Uniunii Europene obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021. A fost pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Afacerilor Interne supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanță a Guvernului pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și actele de identitate ale cetățenilor români.
Prin proiect se creează cadrul legal național pentru asigurarea aplicării directe a Regulamentului (UE) 2019/1157, astfel ca actele de identitate românești să respecte standardele stabilite la nivelul UE, în principal cele care privesc elementele de securitate.

Pentru a asigura cetățenilor români exercitarea dreptului la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, în condiții similare celorlalți cetățeni UE, România este obligată să emită acte electronice de identitate, începând din luna august a anului viitor (2021).“, anunță Ministerul Afacerilor Interne

Principalele modificări: mărimea va fi cea a unui card bancar, va ține loc și de card de sănătate – adică va avea o cheie criptografică cu ajutorul căruia ne putem loga în sistemul de sănătate. Apoi, în premieră, va fi un buletin cu cip – va include o imagine facială și două amprente.

De anul viitor dacă va fi pregătită platforma ca buletinele să fie eliberate, va fi obligatoriu ca toată lumea să aibă carte de la 12 ani. Și dacă părinții vor pot obține pentru copii și mai repede acest act.
Prin intermediul noului act de identitate, cetățenii români vor putea, indiferent de locul unde se află (în România sau în afara teritoriului național), să interacționeze online cu autoritățile administrației publice și să solicite prestarea de servicii publice. Întrucât, identitatea se certifică prin mecanisme similare semnăturii electronice, prezența fizică a cetățeanului, la ghișeu, nu va mai fi necesară, acesta putând accesa de la distanță servicii, precum: înmatricularea unui autovehicul, obținerea unui certificat de cazier judiciar, a unor avize, autorizații sau a altor documente de la autoritățile publice, depunerea unor declarații personale prevăzute de lege ș.a.
Noul act electronic de identitate va putea fi folosit pentru autentificarea în platforma informatică a asigurărilor de sănătate și, în aceste condiții, va asigura „funcționalitatea de card de sănătate”.
Actul electronic de identitate se va elibera obligatoriu pentru persoane cu vârsta de 12 ani și, opțional, sub această vârstă, la solicitarea părinților sau a reprezentanților legali.
Tot ca element de noutate, se creează posibilitatea cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate de a obține un act electronic de identitate, fără a mai fi necesară stabilirea domiciliului în România.
Nu în ultimul rând, pentru cei care nu doresc, din orice motiv, o carte electronică de identitate, va exista opțiunea de a solicita eliberarea unei cărți de identitate simple; aceasta nu va conține elemente sau date electronice, dar va prezenta un grad ridicat de securitate.”
foto – gandul.info // rol ilustrativ

 397 total views,  1 views today

Recommended For You

loading...